Conducerea PSD se reunește luni. Strategia față de asumarea Guvernului Orban, printre teme

Conducerea PSD se reunește luni. Strategia față de asumarea Guvernului Orban, printre teme
Publicat: 08/12/2019, 19:03

Un subiect de discuție în ședința de luni a PSD ar putea fi conferințele județene pe care le va organiza partidul în filialele social-democrate, precum și pregătirea Congresului din 29 februarie, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Liderii social-democrați ar putea stabili și strategia partidului la anunțul lui Ludovic Orban potrivit căruia Guvernul își va asuma răspunderea pe modificarea Legilor Justiției, Legea plafoanelor bugetare și OUG 51 pentru deblocarea decontării transportului școlar, au precizat sursele citate.

Măsurile urmează fi aprobate în ședința de marți a Executivului, a anunțat premierul Ludovic Orban.

De asemenea, conducerea PSD ar putea discuta și despre bugetul pentru anul 2020 pregătit de PNL, precum și alte subiecte parlamentare, potrivit surselor menționate.

Mai mulți social-democrați, printre care foștii miniștri Liviu Pop, Florin Iordache, consideră că legea bugetului de stat trebuie adoptată de Parlament, și nu prin asumarea răspunderii Guvernului. Același lucru este valabil și pentru OUG 114 și Legile Justiției, mai susțin aleșii PSD.

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cazul asumării răspunderii Guvernului „singurul lucru pe care poți să-l faci este să depui moțiune de cenzură”.

O temă care a fost discutată, în CEx de miercuri, a fost cea despre datoriile partidului din perioada campaniei electorale care se ridică la suma de aproximativ 15 milioane de euro, au spus surse politice, pentru MEDIAFAX. Suma acumulată din luna iulie încoace include și cheltuieli făcute în campania pentru prezidențiale.

Viorica Dăncilă a declarat, miercuri după ședința CEx, că toate datoriile înregistrate de PSD pentru alegerile prezidențiale pot fi justificate cu documente și că nu este nimic care să ridice semne de întrebare. Ea a precizat că partidului a avut și în trecut datorii.

Întrebată despre o posibilă excludere din PSD, în contextul în care nu mai este liderul partidului, Viorica Dăncilă a spus „mă aștept la orice”.

Reacția fostului lider al PSD vine și în contextul în care Paul Stănescu a susținut că, după alegerile europarlamentare, s-a înțeles cu Viorica Dăncilă să nu fie organizat Congres în 2019 și să nu candideze la prezidențiale. „Mariajul ăsta al nostru a durat foarte puțin, șapte, opt zile”, a explicat el.

El a mai spus că Dăncilă și Iohannis au avut discuție pe subiect, iar fostul premier s-a râzgândit în privința înscrierii în competiția pentru Cotroceni, după conversația cu șeful statului.

Atât Klaus Iohannis, cât și Viorica Dăncilă au negat acuzațiile lui Paul Stănescu.

La ultima reuniune a Comitetului Executiv al PSD, Niculae Bădălău a fost exclus din conducerea centrală interimară a partidului. Astfel, Niculae Bădălău nu mai are funcție în cadrul conducerii interimare a PSD. Acesta este liderul PSD Giurgiu, una dintre organizațiile social-democrate care a obținut scoruri bune la alegerile prezidențiale.

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a declarat vineri, într-o conferință de presă, că este „o nebunie” să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, în străinătate fiind 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind „fetele alea de le duc ăștia”.

Totodată, Marcel Ciolacu a anunțat că nu este membru al Biroului permanent și nici secretar general adjunct al partidului Codrin Ștefănescu. El a explicat că oricum acesta obținuse funcția printr-un „artificiu” nestatutar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Îți CONFISCĂ mașina pe loc. Românii ce au INTERZIS să intre sau să iasă din...
Mara Bănică și-a concediat bona. Imaginile de pe camerele video au convins-o
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×